Dupa Uganda am venit in concediu. Zbor de 8 ore pana in Amsterdam, zbor frumos, linistit. Am reusit sa si dorm putin. La Amsterdam...deja Europa. Fugi repede, viteza, treci filtre, cureaua jos (nu si pantalonii), laptop afara, biletul la control si avionul pentru Paris.

45 de minute alaturi de niste stewardese cam acrite si plictisite de un drum mai scurt decat din Drumul Taberei pana la Casa Presei...cu un corn si un pahar de suc.. si niste piloti super profesionisti care au asigurat un zbor placut si o aterizare lina la Paris.

La Paris, plimbare printre si prin magazine, de parca asteptam ceva...one romanian event...si da!!!a sosit...un roman a furat un parfum dintr un magazin...a fost pus la pamant de doua gorile aparute de nicaieri...catuse la maine si urcat de buna voie in avionul de Romania. In care avion am auzit si eu romaneste in stilul nostru, modern; „Urca, ba, mai repede, da-te, ba, la o parte, nu vezi ca am bagaje, blochezi coridorul”. Plus vreo 20 de minute intarziere pentru ca romanul cu
catuse nu prea vroia sa urce in avion, desi i se asigurasera toate conditiile.

Bucuresti, Bucuresti ( no description). Pe 17 avion spre Paris si de acolo Cotonou in Republica Benin. Vama. Liniste si pace. No visa. No problem. Oprim pasaport. Recuperare a doua zi de la imigrare. Zis si facut. Loc cazar: Hotel du Lac. Daca nu cunosti schema de asezare a camerelor, atunci nu prea ai alta varianta decat sa primesti un pat langa o uzina care lucreaza non stop. Deci no sleep. Dar cum eu fara sleep nu pot sa work, am decis sa cobor la receptie si sa vad ce se poate face. Noroc ca am dat nas in nas cu adminul hotelului, care mi-a spus smecheria si care, vazand ca efectiv
sunt foarte hotarat sa schimb camera, a scos de la naftalina cheia de la „o camera din grupul celor rezervate in caz de urgente, inalti oaspeti etc”. Am 198cm, mai inalt de atat nu prea am vazut in Africa.

La Cotonou munca, frate. Dar a fost bine. Asta conteaza, de munca nu ma plang. Program zilnic, firma, o terasa, restaurant unde se servea „peste local, mai mult os decat carne” si „pui african”: din 5 pulpe nu prea alegeai mare lucru. Dar m-am descurcat cu prietenii mei numitii (in ordine alfabetica ): Cartofi Prajiti, Orez Fiert, Salata Verde.

Inainte de plecare am zis sa vad si eu putin despre ce e vorba prin zona. Am ajuns la Ganvie, zona numita si „Venetia Africii”, un sat aflat in mijlocul oceanului, case sprijinite pe prajini, si oameni care circula doar cu barca, evident! Frumos, interesant, fascinant. Apoi am fost pe malul Atlanticului, intr-o zona numita Strada Pescarilor. Oameni care din asta traiesc, care au casele pe malul oceanului, care au barci destul de solide cu care pescuiesc pentru traiul de zi cu zi.

Am iesit putin din Cotonou pentru a vedea zona numita „drumul sclavilor”, loc unde an de an vine lume din toate colturile pentru a sarbatori abolirea sclavagismului. Se aduna acolo cu mic cu mare, se mananca, se bea, se danseaza...in memoria a ceea ce a fost si in bucuria a ceea ce nu mai este...Pe hartie.

Cat eram la Cotonou am aflat ca trebuie sa ajung in Ghana doar ca am nevoie de viza. Sun la ambasada imediat, era deja dupa amiaza, mi se raspunde ca informatii se dau doar de dimineata pana in pranz. Ma urc in masina, ajung acolo si un banut schimba regula. Cu informatiile obtinute si cu documentele aferente ma intorc a doua zi. Era vineri. Doamna de la ghiseu imi spune ca nu pot obtine viza de acolo pentru ca nu sunt rezident in Benin de cel putin trei luni. Cer audienta la consul, mi se raspunde ca nu este si ca trebuie sa ies din cladirea ambasadei, ea neputand sa ma ajute cu nimic.

Am iesit si in curte paznicul imi spune ca trebuie sa ies de tot. Ori inauntru, ori afara. Mi se pare normal. Un banut ii readuce zambetul pe buze si, in timp ce discutam, apare o masina 4x4, 5x5 ma rog una buna rau, smerchera nevoie mare. Un barbat de culoare imbracat la 4 sau mai multe ace. Direct, fara sa ezit, il salut: „Buna ziua domnule consul!”. Ma priveste mirat, incearca sa isi revina, dar nu il las: „Stii, am si eu un dosar, dar doamna refuza sa il primeasca...”. Domnul consul privea prin mine, tot nu intelegea cum de am stiut ca e consul...cand am vazut ca ma priveste asa, am incetat si eu sa vorbesc si am asteptat sa spuna ceva. M-a mai privit putin,m-a invitat inauntru si, in timp ce rasfoia documentatia, m-a intrebat: „De unde ai stiut ca sunt consul??” Am spus: „Pur si simplu arati ca un consul.” „De ce ti-as da viza?”. S-a intetit tirada... „Pentru ca asa castigati un ban (taxa de viza), pentru ca aduceti un om serios in Ghana, un om municitor...”.M-a intrerupt, privindu-ma fix: „Luni, la 14, vino sa iti recuperezi pasaportul.”

Am plecat din Benin pentru Niger. Aici incepe o aventura foarte interesanta.Am ignorat complet ca am nevoie de viza pentru Niger. Nici nu mi s-a spus...Pentru ca probabil ca as fi obtinut viza. Ajung pe aeroportul din Niamey. Fara viza, pa!. No discussion. Imbarcare in avion. Ajung in Mali. „Nu stim de tine, cei din Niger nu au vorbit cu noi. Nu cobori din avion.” Ajung in Senegal, mi se spune ca cei din Niger au vorbit cu cei din Mauritania. Ajung in Mauritania. Intr-o prima faza nimeni nu stia nimic...Dar cum nici nu aveau unde sa ma trimita m-au tinut in aeroport.

De acolo am ajuns in Mali, a venit cineva de la filiala din Mali si m-a trecut ca prin branza de toate controalele. Am stat la Bamako 3 zile. Am cautat consultatul Nigerului pentru a obtine viza. Soferul stia vechea adresa. Cand s-au mutat nu au lasat niciun bilet. La informatii aveau vechile numere de telefon. Politia nu stia nimic, nici Interpolul. Nici ambasada si nici consulatul Frantei. Fiecare cu ale lui. Pana la urma am reusit sa gasim consulatul. Ideea era sa il gasim intr-o zi si sa obtinem si viza pe loc, altfel nu mai avea rost vizita in Niger. Ajutorul soferului a fost incontestabil. Este fiul unuia din
fostii consilieri ai presedintelui. Si lucreaza pentru societate, filiala Mali. Fara el era greu, daca nu imposibil.

Am ajuns pana la urma la consulat. Ne-am prezentat si s-a prezentat si soferul. Doamna secretara a fost foarte amabila. A ascultat despre ce e vorba, dar a zambit: „Domnul consul nu acorda viza pe loc, e nevoie de aprobare de la centru si dureaza trei zile.” Am cerut audienta la consul si, cum eram singurul client si cum nu avea prea multa treaba, ne-a primit. Relaxat, din spatele unui birou impunator, se uita la televizor. „Excelenta”, am inceput eu, „ imi cer scuze, nu vreau sa va rapesc din timpul dvs. ...am o rugaminte...cred ca v-a spus secretara...”. M-a privit fix,m-a cercetat rotind ochii cateva secunde. „Vrei viza pe loc?” „Da, excelenta, altfel nu mai are rost sa merg in Niger si oamenii au nevoie de mine acolo”. S-a uitat prin pasaport, a vazut alte multe vize, de prin lumea asta in general, si de prin lumea africana in special, a vorbit si cu soferul in limba locala si a spus ca va face tot ce poate sa am viza la ora 15. La 15.03 m-a sunat secretara sa imi spuna ca am viza si sa vin sa ridic pasaportul.

Am ajuns in Niger, unde nu am vorbit nimic in vama, desi m-au recunoscut si aveau chef sa ma provoace. Dar chiar aveam treaba la agentie... Am stat 3 zile, nu am facut mare lucru din punct de vedere turistic. Obosit, treaba la agentie si apoi plecarea in Ghana.

Intre Niger si Ghana am cunoscut aeroportul din Coasta de Fildes. Suntem deja prieteni am petrecut o noapte impreuna. Este un super aeroport, nu se compara cu multe aeroporturi din Europa. Baiat bun, ce sa mai...

In Ghana am ajuns cu bine. Zbor de vreo ora si ceva. La vama sunt intrebat de unde am viza... „Benin”, raspund... „Bine ca ai stiut.”... No comment. Aici e totul OK. Pana acum doar munca si o vizita prin oras sambata care a trecut...Am platit un sofer care ne-a condus prin principalele puncte de atractie din oras... Iar seara relaxare la Resort Beach sub umbrelute si palmieri pe malul oceanului.

Mergi pe urmele lui Robert Reiss si descopera Africa, folosind harta de mai jos.