Schimba lumea la Energy, Always a Challenge 3

Energy, Always a Challenge 3
BUCURESTI   
8-15 Noiembrie

http://energy.eestec.ro

Dintre toate sectoarele unui sistem economic modern, cel care primeste cea mai mare atentie la ora actuala este cel energetic. Problema energetica a preocupat si va preocupa in continuare cancelariile inalte din intreaga lume. Fie ca discutam geopolitica, economie sau sociologie, nu  avem cum sa ocolim acest subiect. Productia si consumul energetic a devenit un indicator al aprecierii stadiului de dezvoltare economico-sociala si al standardului vietii.

Resursele energetice au fost si continua sa fie folosite ca un instrument de putere si influenta de cei ce le detin. Este nevoie de solutii pentru o dezvoltare durabila a economiei si societatii, iar acest lucru se poate obtine decat eliminand dependenta de petrol sau gaze si de cei ce poseda aceste resurse tot mai rare.

Pentru cei interesati de acest subiect, pentru cei ce vor sa schimbe lumea de azi dar mai ales pe cea de maine, am creat acest workshop. “Energy, Always a Challenge 3” este un eveniment sub egida EESTEC TOPIC, un proiect academic la nivel international cu tema „Electrical Energy Independence” organizat in 5 comitete locale EESTEC din Ljublijana, Bucuresti, Lisabona, Cosenza, Budapesta. Obiectivul organizatorilor: facilitarea contactul dintre mediul universitar si cel industrial in sensul constientizarii aspectelor generale legate de problema energiei si mediului.

Aflat deja la a 3-a editie, "Energy, Always a Challenge” vizeaza teme de actualitate din domeniul energetic: piata de energie electrica, energia regenerabila, generarea distribuita, sisteme pentru eficientizarea consumului, piete si scheme de sprijin pentru promovarea surselor regenerabile de energie, protectia mediului înconjurator.
 
Evenimentul va reuni in salile Politehnicii 20 de studenti straini ce studiaza discipline cu profil electric de la mari universitati europene alaturi de peste 100 de studenti din cadrul Universitatii Politehnica din Bucuresti. De asemenea  speakeri si invitati speciali din industria energetica, autoritati decizionale si mediul academic vor tine prezentari in cadrul workshop-ului. Prin acest eveniment organizatorii încearca sa sublinieze necesitatea existentei unei modalitati coerente, care sa permita interactiunea dintre studenti de diferite nationalitati dar cu specializari comune, si mediul in care acestia urmeaza sa activeze

Agenda evenimentului va dedica trei zile unor cursuri si prezentari adresate studentilor de facultatile cu profil electric. In prima zi va aduce in obiectiv problemele reglementarilor legislatiei energetice. La prezentari vor participa invitati de la compania Hidroconstructia, EESTEC alumni si membri din conducerea Politehnicii. Ziua a doua a workshop-ului va ataca provocarile financiare din domeniul energiei.  Pentru a discuta subiecte cum ar fi piata de energie si piata certificatelor verzi vor fi prezenti speakeri din partea companiilor Trapec si E.ON. Ultima zi de cursuri va prilejui o analiza a problemelor de mediu in producerea de energie. Invitati speciali de la Petrom, ISPE si Romelectro vor expune metodele de actiune împotriva emisiilor poluatoare si de gaze de sera (instalatii de desulfurare , tehnologii de captura si  stocare de CO2 sau tehnologii bazate pe „carbune curat”).

 Ultima zi a evenimentului va prilejui o discutie libera  de tip masa rotunda, pe tema schimbarilor legislative in domeniul energetic si a felului in care noile reglementari din domeniul  energiei si mediului vor afecta economia României.

 The Electrical Engineering STudents\' European assoCiation este o organizatie apolitica, non-guvernamentala si non-profit, care se adreseaza si antreneaza prin activitatile sale studenti din universitati, institute si scoli tehnice cu profil electric, din Europa. Principalul scop al EESTEC este promovarea, stabilirea si dezvoltarea contactelor internationale si a schimbului de idei dintre studentii de la facultati cu profil electric.