Somerii care se angajeaza vor putea beneficia de prime mai mari de la stat. Care sunt sumele si conditiile




Beneficiile pe care somerii le pot primi vor fi majorate printr-un act normativ (OUG 60/2016) care stabileste masuri suplimentare de sprijin pentru somerii ce isi gasesc un loc de munca sau isi muta domiciliul pentru a fi incadrati in munca. Totodata, de facilitati majorate se vor bucura si firmele care angajeaza persoane aflate in somaj sau absolventi ai institutiilor de invatamant, potrivit avocatnet.ro*.

Prima de activare de 500 de lei

O facilitate care se va aplica din decembrie este prima de activare, in valoare de 500 de lei. Aceasta va fi obtinuta de somerii care reusesc sa se angajeze cu norma intreaga in baza unui contract pe o perioada de cel putin trei luni. Proiectul de modificare a normelor Legii nr. 76/2002** stabileste ca trebuie sa fii incadrat pe aceasta perioada minima inca din momentul angajarii. Daca te angajezi pentru mai putin de trei luni, nu poti obtine prima de activare nici in cazul in care apoi se modifica durata incadrarii in munca.

Pentru acordarea primei de activare de 500 de lei, somerii vor trebui sa depuna documentele (personal sau prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, fax sau e-mail) la agentia pentru ocuparea fortei de munca unde se afla in evidenta, in termen de maximum 30 de zile de la data angajarii.

Documentele necesare:
  • cererea-tip;
  • copia actului in baza caruia ai fost incadrat in munca;
  • angajamentul pentru respectarea obligatiei de a restitui integral sumele primite in situatia in care raporturile de munca inceteaza, intr-o perioada mai mica de trei luni de la data incadrarii in munca;
  • declaratia pe propria raspundere a angajatorului din care sa rezulte ca in ultimele 12 luni nu ai fost angajatul sau.
Daca vei beneficia de prima de activare, vei fi obligat sa prezinti la agentiile pentru ocuparea fortei de munca dovada emisa de angajator ca esti incadrat in munca pana la data de 15 a lunii urmatoare celor trei luni necesare. Banii ii vei primi intr-o singura transa, in luna urmatoare lunii in care ai solicitat acordarea primei.

Primele de mobilitate de pana la 15.000 de lei

Persoanele care isi schimba domiciliul pentru a incepe sa lucreze vor beneficia, la randul lor, de prime de mobilitate, acordate in functie de distanta fata de localitatea lor de domiciliu. De primele de incadrare si de instalare (denumite prime de mobilitate) se vor bucura somerii care se incadreaza in munca, cu norma intreaga, pe o perioada de cel putin 12 luni.

Prima de incadrare va putea fi obtinuta de somerii care se angajeaza pentru o perioada de cel putin 12 luni intr-o localitate aflata la cel putin 15 km distanta fata de cea de domiciliu sau de resedinta, iar cuantumul acesteia se va calcula la 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi.

Prima de instalare se va putea acorda somerilor care se angajeaza pentru cel putin 12 luni, la o firma situata la o distanta mai mare de 50 de km fata de localitatea de domiciliu sau de resedinta, iar cuantumul va fi diferit, dupa cum urmeaza:
  • 12.500 de lei pentru persoana fara loc de munca ce isi schimba domiciliul pentru a se angaja;
  • 15.000 de lei pentru persoana fara loc de munca ce isi schimba domiciliul pentru a se angaja si care este insotita si de membrii familiei; daca aceasta conditie nu mai este indeplinita, nu ai obligatia de a restitui banii primiti.
In ceea ce priveste prima de instalare, aceasta se va aplica in cazul schimbarii domiciliul sau al stabilirii resedintei in alta localitate. Conform proiectului, nu se va considera schimbare de domiciliu si prin urmare nu vei putea obtine facilitatea decat daca erai stabilit in localitatea din care te muti pentru o perioada de cel putin de 36 de luni, anterioara datei incadrarii in munca. 

Pentru stabilirea distantei dintre localitatea de domiciliu si cea in care urmeaza sa te muti ca urmare a angajarii, in vederea acordarii primei de mobilitate (atat cea de incadrare, cat si cea de instalare), se va utiliza distanta rutiera pe ruta cea mai scurta.

Pentru a beneficia de prima de incadrare va trebui sa depui documentele in termen de 30 de zile de la data incadrarii in munca, dar pentru prima de instalare termenul va fi de 60 de zile. Vei avea optiunea sa le depui personal sau prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, fax sau e-mail.

Pe langa cele pe care trebuie sa le depui si in prezent, proiectul va introduce si alte documente necesare:
  • cererea-tip;
  • actul de identitate care sa ateste domiciliul tau si, dupa caz, al membrilor familiei;
  • dovada incadrarii in munca printr-un act eliberat de angajator cu precizarea locului in care vei lucra;
  • angajamentul pentru respectarea obligatiei de a restitui integral sumele primite in situatia in care raporturile de munca sau de serviciu inceteaza, intr-o perioada mai mica de 12 luni de la data incadrarii in munca;
  • declaratia pe propria raspundere a angajatorului din care sa rezulte ca in ultimii doi ani acesta (sau un alt angajator cu care are in comun administratorul sau un asociat) nu a mai fost in raporturi de munca cu tine;
  • declaratia pe propria raspundere a angajatorului din care sa rezulte daca ti se va asigura sau nu locuinta de serviciu;
  • declaratia ta pe propria raspundere din care sa rezulte daca autoritatea publica iti asigura sau nu locuinta de serviciu;
  • declaratia pe propria raspundere a absolventilor licentiati ai facultatilor de medicina, medicina dentara si farmacie din care sa rezulte ca, la data solicitarii primei nu au promovat concursul national de rezidentiat pe locuri sau pe posturi in conditiile legii, dupa caz;
  • declaratia pe propria raspundere a angajatorului absolventilor institutiilor de invatamant din care sa rezulte ca nu are obligatia, potrivit legii, de a angaja persoana din aceasta categorie, dupa caz;
  • certificatul de casatorie si, dupa caz certificatele de nastere ale copiilor in copie certificata pentru conformitate, precum si actele prevazute de lege in cazul familiilor monoparentale.

Subventii majorate pentru angajatori

Actul normativ stabileste subventii majorate acordate angajatorilor ce incadreaza in munca noi categorii de persoane, precum somerii ori tinerii intre 16 si 24 de ani care nu au un loc de munca si care nu urmeaza o forma de invatamant.
Spre exemplu, firmele care vor angaja, pe o perioada nedeterminata, absolventi ai institutiilor de invatamant, vor primi, timp de un an, cate 900 de lei (fata de 500 de lei, cum este in prezent) pentru fiecare absolvent angajat. Mai mult, in cazul in care absolventii sunt persoane cu handicap, subventia va fi acordata angajatorului pe o perioada mai mare, respectiv 18 luni.

De asemenea, suma de 900 de lei va fi acordata, pe o perioada de 12 luni, companiilor care angajeaza, pe perioada nedeterminata, persoane provenind din urmatoarele categorii:
  • someri cu varsta de cel putin 45 de ani;
  • someri care sunt unici sustinatori ai familiilor monoparentale;
  • someri de lunga durata;
  • tineri cu varste cuprinse intre 16 si 24 de ani, care nu au un loc de munca, nu urmeaza o forma de invatamant si nu participa la activitati de formare profesionala.
Si in acest caz, suma amintita va fi acordata pentru fiecare persoana angajata, cu obligatia mentinerii contractului individual de munca pe o perioada de cel putin 18 luni. In caz contrar, angajatorii vor fi obligati sa restituie agentiilor pentru ocuparea fortei de munca, in totalitate, sumele incasate pentru fiecare persoana careia i-a incetat contractul de munca sau de serviciu inainte de implinirea termenului de 18 luni.

Prevederile proiectului nu se aplica momentan. Pentru a putea intra in vigoare, acesta trebuie adoptat de Guvern si publicat in Monitorul Oficial. Subventiile acordate vor proveni din surse nationale si europene, iar Romania are alocate, pana in 2020, aproximativ 230 de milioane de euro pentru stimularea fortei de munca, prin reducerea somajului si integrarea tinerilor pe piata muncii. De altfel, autoritatile trebuie sa utilizeze fondurile europene pana in 2018, in caz contrar banii urmand a fi returnati.


Surse:
*Potrivit site-ului avocatnet.ro
** Proiect de hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Va recomandam si:

Navigating the Future of Work: an interview with Marius Clapon, Head of IT Delivery @MassMutual Romania