INTERVIU Irina Trifu, Responsabil Relatia cu Scolile si Universitatile, Renault Romania: Cautam persoane cu experienta relevanta in domeniile industriei automotive

Irina Trifu, Responsabil Relatia cu Scolile si Universitatile, a declarat ca Renault Romania a cautat in cadrul targului de cariera Angajatori de TOP persoane cu experienta relevanta in domeniile inginerie electrica, inginerie mecanica, electronica, telecomunicatii, autovehicule rutiere si ingineria si managementul sistemelor tehnologice. Accentul a cazut anul acesta pe candidati cu experienta in domeniile specifice industriei automotive.

Care sunt pozitiile pentru care gasiti cu dificultate candidati potriviti? Care credeti ca este motivul?

Auzim adesea ca oamenii sunt cea mai importanta resursa a unei companii. Ca si producator auto cunoastem foarte bine acest lucru. Renault Romania se mandreste cu faptul ca are un lant auto complet, de la design, trecand prin inginerie, fabricatie si comercializarea masinilor. Industria automotive este una dintre cele mai complexe, competitive si dinamice din economia de azi, iar atragerea talentelor este esentiala.

Exista, bineinteles, joburi care sunt mai provocatoare in ceea ce priveste recrutarea. De exemplu, pentru platforma industriala de la Mioveni gasim cu dificultate ingineri specializati in TCM, AR, Mecanica, Stiinta si Ingineria Materialelor, Turnatorie Aluminiu, Uzinaj, care sa aiba cunostinte aprofundate (teoretice si practice) referitoare la procesele moderne de turnare, injectie, uzinare, cunostinte specifice operare PC, softuri de proiectare (Catia), programare (VBA, C++), baze de date (Access, SPSS), MS Office (Excel), dar si cunostinte avansate de limba engleza/ franceza/ germana/ italiana si aptitudini de negociere.

Pentru sediile noastre din Bucuresti si Titu joburile cu profilul cel mai dificil se dovedesc a fi cele ale inginerilor specializati in AR, Mecanica, Electronica, Electotehnica, Mecatronica, Automatica, care trebuie sa aiba cunostinte specifice operare PC, softuri de proiectare (Catia), simulare numerica (Matlab, Simulink, Amesim), programare (VBA, C++), o prima experienta (teoretica sau practica) in management de proiect si lucru in echipa, precum si cunostinte avansate de limba engleza/ franceza/ germana/ italiana.

Exista programe dedicate studentilor pe care compania dvs le va avea deschise pana la sfarsitul anului, respectiv inceputul anului viitor (programe de internship, trainee, management trainee, scoli de vara etc)?

In ultimii 12 ani peste 1.250 de studenti si masteranzi au facut primul pas in cariera prin intermediul  programului nostru de stagii „Drive Your Future”.

Prin organizarea anuala a programului de stagii Drive Your Future, Renault Romania vine in intampinarea studentilor si masteranzilor care vor sa se familiarizeze cu activitati specifice industriei auto. Ei pot astfel beneficia de experienta relevanta in domeniul ales, indrumarea specialistilor Renault Romania pe toata perioada stagiului, posibilitatea realizarii lucrarii de licenta, dar si de ocazia de a participa la ateliere de insertie profesionala (antrenament pentru cautarea unui loc de munca).

Si in 2015 Renault Romania isi deschide portile pentru tinerele talente, acei tineri pasionati de industria auto si de activitatea pentru care se pregatesc, apti sa invete intr-un ritm continuu si sa lucreze in echipa, fluenti in cel putin o limba straina de circulatie internationala. Luna aceasta am publicat temele de stagiu pe site-urile noastre. Pentru a accesa programul de stagiu, studentii trebuie sa consulte catalogul nostru de stagii si sa isi aleaga tema, in functie de specializarea lor, si sa ne transmita candidatura lor. Cei selectati sunt contactati pentru a participa la un interviu.

Studentii care participa la acest program de stagiu beneficiaza de sprijinul unui tutore, de bursa lunara, participa la vizite de uzina si la ateliere de orientare profesionala.

Care este numarul joburilor deschise pana la sfarsitul acestui an. Mentionati raportul intre joburile deschise: pozitii entry-level, mid-level si senior?

Compania cauta la aceasta editie a targului persoane cu experienta relevanta in domeniile inginerie electrica, inginerie mecanica, electronica, telecomunicatii, autovehicule rutiere si ingineria si managementul sistemelor tehnologice.

Renault Romania pune anul acesta accentul pe experti. Cautam persoane cu experienta de management de proiect sau experti pe anumite meseri specifice industriei automotive.

Numiti top 3 soft skills, respectiv top 3 hard skills pe care le cautati la un junior? Cum apreciati ca le pot dezvolta in timpul studiilor?

La baza programelor de internship organizate de Renault Romania se afla convingerea noastra ferma ca invatamantul de calitate depinde de imbinarea teoriei cu practica, cu ocazia de a aplica ceea ce se invata in sala de curs. Mai mult, aceste internship-uri le ofera tinerilor sansa de a descoperi mediul de business, de a se familiariza cu anumite domenii de activitate si cu solicitarile specifice mediului industrial, permitandu-le astfel sa isi clarifice optiunile de cariera dupa absolvire. Avem nevoie de oameni care dau dovada de capacitate de lucru in echipa si in transvers, capacitate de comunicare si flexibilitate. De-a lungul anilor am constatat ca majoritatea tinerilor absolventi nu au experienta in ceea ce priveste lucrul in echipa, iar capacitatea lor de a pune in practica cunostintele teoretice este redusa.

Fiind o companie in domeniul automotive, Renault Romania cauta in mod special absolventi cu studii tehnice care au cunostinte de softuri de proiectare, o prima experienta (teoretica sau practica) in management de proiect, precum si cunostinte avansate de limbi straine.

Cum arata un candidat ideal pentru industria din care face parte compania dvs? Care sunt abilitatile si competentele pe care le urmariti atat in evaluarea CV-ului cat si in cadrul interviurilor?

Daca esti pasionat de masini, stii cel putin o limba straina, ai experienta intr-un domeniu auto inseamna ca esti candidatul pe care il cautam. Deschiderea catre nou, disponibilitatea la mobilitate geografica, dorinta de a lucra in Bucuresti, Pitesti sau Mioveni, dar si obisnuinta lucrului in echipa completeaza profilul candidatului ideal.

Care sunt specializarile pe care le urmariti in CV-urile candidatilor care aplica pentru o pozitie de ingineri in domeniul productiei?

Specializarile cel mai des intalnite pentru pozitiile de inginer in productie sunt TCM, AR, Mecanica, Stiinta si Ingineria Materialelor, Turnatorie Aluminiu, Uzinaj.

Cum recomandati candidatilor sa se pregateasca pentru interactiunea cu reprezentanti companiilor pe care ii intalnesc la diferite proiecte: targuri de cariera, evenimente de dezvoltare profesionala si personala?

In primul rand recomandam candidatilor sa se documenteze despre compania unde aplica. Sa se documenteze despre posturile in recrutare si despre reprezentatii companiei pe care ii pot intalni la eveniment. Este foarte important ca, la un prim contact cu reprezentantii companiei, orice candidat sa aiba un minim de informatii despre activitatea, produsele, mediul cultural al companiei respective. In acest fel, candidatii vin pregatiti pentru o discutie mai ampla si isi pot da seama mult mai usor daca se potrivesc cu acea companie. Tinuta este de asemenea importanta si in cadrul unui eveniment in care candidatii au la dispozitie minute pentru a se face remarcati si retinuti, o tinuta potrivita poate face diferenta.

Ce recomandari aveti pentru tinerii care fac parte din generatia Y? Cum se pot pregati pentru procesul de recrutare?

Pe toate site-urile de recrutare sunt recomandari pentru pregatirea unui CV de succes, pentru pregatirea unui interviu de succes si de cele mai multe ori acestea sunt utile.

Un CV bine pregatit ce scoate in evidenta experienta, competentele si aptitudinile candidatului care aplica este un prim pas pentru un proces de recrutare de succes.

Candidatii trebuie sa se documenteze despre valorile companiei la care aplica, despre mediul de lucru, despre sistemul de recompense si beneficii si despre stilul de management, pregatindu-se in acest fel de interviul cu responsabilul de recrutare.

Analizarea si intelegerea job-description fac interviul tehnic un schimb de informatii in urma caruia atat candidatii cat si managerii tehnici pot lua cea mai buna decizie.

Ce sfaturi ati oferi unei persoane care este in cautarea unui job pentru a-si creste sansele de a obtine jobul dorit? Exista canale pe care le recomandati sa le urmareasca atunci cand sunt in cautarea unui job?

Toate canalele sunt la fel de bune, fie ca vorbim despre mediul on-line, despre evenimente dedicate sau despre o abordare directa a companiei de care candidatul este interesat. Atunci cand urmaresti un job anume este foarte important sa faci eforturile care sunt necesare pentru a putea corespunde cerintelor specifice jobului. De exemplu, poti urma cursuri de limbi straine pentru a-ti perfectiona cunostintele si pentru a ajunge la nivelul cerut de jobul pe care il urmaresti. Cu siguranta ca, indeplinind criteriile cerute, ai cele mai multe sanse de a ajunge la jobul dorit.

Cum se deruleaza procesul de recrutare si ce instrumente folositi de obicei (ex: teste de personalitate, teste de cunostinte specifice job-ului, interviuri de grup /assesment center / interviu individual / interviu cu manager-ul etc)?

Procesul de recrutare poate varia in functie de pozitiile pentru care candidatii aplica.

Ce modalitati de motivare propuneti angajatilor-cheie astfel incat sa ii pastrati in interiorul companiei pe termen lung (exemplu: beneficii extrasalariale, dezvoltare profesionala, training, oportunitati de avansare etc.)?

In primul rand, Renault Romania ofera posibilitatea de a dezvolta o cariera pe termen lung in domeniul auto. Acest lucru este posibil datorita faptului ca in Romania avem un lant auto complet, de la design, trecand prin inginerie, fabricatie, comercializarea masinilor si servicii post-vanzare. De asemenea, angajatii Renault Romania beneficiaza de o serie de instrumente, tehnologii, metodologii si echipamente de ultima generatie. Renault Romania  investeste in formarea profesionala a tuturor salariatilor sai, indiferent de meserie, de locatie sau de nivelul ierarhic. Formarile se realizeaza atat pentru noii angajati, cat si pentru cei cu experienta in companie. Primii beneficiaza de un parcurs de integrare profesionala in companie, iar mai apoi de specializari in relatie directa cu meseria lor. Cei care au petrecut o perioada importanta in cadrul Grupului sunt formati periodic pentru a pastra actualitatea in raport cu meseriile lor sau pentru a tine pasul cu expansiunea Grupului la nivel international. Compania acorda o mare importanta si calitatii managementului, iar in acest sens Renault Romania impreuna cu o alta companie au realizat un proiect de dezvoltare a competentelor de leadership si business a persoanelor identificate ca talente. 

Va recomandam si:

Discover Snyk — New Cybersecurity Company to Keep an Eye On

ULTIMELE JOBURI