Angajatori de TOP continua in toamna 2014 cu cele 2 editii locale: Iasi si Timisoara si online pe Hipo.ro

Angajatori de TOP la nivel national

Dupa editia din Bucuresti, evenimentul continua cu editiile locale din Iasi si Timisoara si o editia virtuala:

  • Angajatori de TOP IASI, 24-25 octombrie, Atriumul Palas Mall. Evenimentul va reuni 30 de companii ce reprezinta domenii diferite de activitate, iar oferta joburilor este variata si acopera oportunitati in departamente precum: Dezvoltare Software (23%), Suport Tehnic (13%), Contabilitate (2%), Achizitii (4%), Relatii cu Clientii (24%), Bancar (3%), Vanzari (8%), Inginerie (6%), Resurse Umane (1%), Consultanta (6%), Telecom (4%), Marketing (3%).
  • Angajatori de TOP TIMISOARA, 31 octombrie – 1 noiembrie, Centrul Regional de Afaceri. Companiile prezente la evenimentul din Timisoara au planuri importante de recrutare, iar cele 1350 de pozitii deschise sunt adresate atat persoanelor cu experienta, dar si juniorilor si studentilor. In cele doua zile de eveniment sunt asteptati 5 000 de vizitatori care vor avea posibilitatea sa discute cu peste 60 de specialisti HR prezenti la eveniment.
  • Angajatori de TOP Virtual, 3-16 noiembrie, Hipo.ro. Evenimentul virtual se va desfasoara la nivel national si permite participarea companiilor din toate judetele tarii. In aceasta perioada suntem in plin proces de inregistrare a companiilor, asadar cei care  vor sa participe la editia virtuala Angajatori de TOP se pot inscrie contactandu-ne la adresa angajatori@catalyst.ro

Mai multe detalii despre evenimentele Angajatori de TOP din aceasta toamna sunt disponibile pe site-ul evenimentului.

Angajatori de TOP Bucuresti – rezultatele celui mai mare targ de cariera

Angajatori de TOP Bucuresti are loc din 2006 si este unul important pentru piata de resurse umane, iar prin extinderea la nivel national Angajatori de TOP este un eveniment de mari proportii, ce reuneste peste 160 de companii multinationale si locale si 110 000 de profesionisti si studenti in cautarea unui job.

Targul de cariera Angajatori de TOP din Bucuresti s-a incheiat in acest weekend, reunind 14.000 de profesionisti cu experienta, absolventi, masteranzi si studenti. Cei care au fost prezenti la Sala Palatului au putut aplica pentru o diversitate de oportunitati de cariera, in domenii de activitate precum: IT, Outsourcing, Inginerie, Financiar – bancar, Retail, Consultanta, FMCG, Telecom, Turism, Farma, Logistica si Educational.

Ce se intampla cu CV-urile candidatilor

Ce se intampla in continuare cu CV-urile celor care au aplicat in cadrul Angajatori de TOP Bucuresti? Toate aplicarile vor intra intr-un proces de analiza din partea specialistilor in recrutare si a specialistilor tehnici, urmand sa fie contactati candidatii care se potrivesc cel mai bine cerintelor si nivelului de experienta solicitate de pozitiile deschise. Selectia si invitatia de participare la un interviu poate incepe chiar de saptamana viitoare, fiind situatii in care angajatorii isi doresc sa acopere posturile vacante in urmatoarea perioada. Modalitatea de aplicare la joburile deschise de angajatori s-a realizat prin intermediul CV-ului BarCode, ce putea fi descarcat din contul personal de pe www.hipo.ro si printat intr-un singur exemplar. Astfel, printr-o singura scanare a CV-ului, datele candidatului ajung in baza de date a companiei, oferindu-le astfel sansa sa fie contactati pentru pozitiile deschise in aceasta perioada sau in viitor.

Dorim sa alegem din CV-urile primite cei mai buni candidati, conform cerintelor tehnice si cu soft skills-urile potrivite echipei noastre. Pentru ca intotdeauna atitudinea conteaza, acest targ de joburi ne-a adus un mare beneficiu in ideea de a cunoaste persoana si de a realiza un preinterviu, de a filtra persoanele cu adevarat adecvate echipei noastre – Lavinia Coman, Programator IT, ABS Business Solutions.

Temenos Romania este in continua dezvoltare si are deschise peste 60 de pozitii in Research&Development (Java developer, Web developer, T24 developer, Test specialist, Mobile developer, Business analyst), Information Technology (IT Security Specialist, Unix administrator) si General&Administrativ (Financial analyst, AP accountant, Billing accountant, GL accountant, Treasury accountant, Contract management administrator, Junior support specialist) – Alina Matei, HR Manager, Temenos Romania.

Ingineria – un domeniu ofertant

Unul dintre domeniile in crestere fata de editiile anterioare ca numar de oportunitati si angajatori a fost ingineria. Printre companiile care au reprezentat acest domeniu in cadrul Angajatori de TOP Bucuresti sunt Federal-Mogul Motorparts, Cameron Romania, OMV Petrom, Renault Romania, Goodyear Dunlop, TIAB, Artic, National Instruments. Alaturi de inginerie a crescut mult numarul companiilor multinationale care au centre de servicii in Bucuresti din care deservesc sucursalele lor din toata lumea (shared services centers). Acestea recruteaza pentru o varietate mare de roluri in IT&C, Telecomunicatii, Contabilitate, Finante, HR, Achizitii si Customer Support. Dintre companiile prezente mentionam: Vodafone Shared Services Romania, British American Shared Services Europe, HP, Oracle, DELL International Services, Societe Generale European Business Services. Alaturi de acestea in topul celor mai mari angajatori raman industriile IT&C si outsourcing, urmate de domeniul bancar, retail si consultanta.

Global Remote Services planuieste sa ajunga la un numar de 800 de angajati in toate cele 3 birouri din Romania, in decursul urmatoarelor 6 luni. Cautam candidati ambitiosi care vorbesc limbi straine la un nivel cat mai ridicat si care sunt dispusi sa acumuleze noi informatii – Andreea Rada, Marketing&Communications Specialist, Global Remote Services.

Ne bucuram ca am participat si la aceasta editie a targului si ca am avut oportunitatea de a le prezenta candidatilor perspective de viitor in ceea ce priveste joburile pentru care vom recruta in urmatoarea perioada. Oferim posibilitatea vorbitorilor de limbi straine sa se specializeze pe domenii precum IT, support, customer care, HRO, Order Management, Technical Support si Finance – Laura Anamaria Dinu, Recruiter – Talent Aquisition, Wipro Technologies.

Oportunitatile de cariera si prestigiul angajatorilor prezenti in cele doua zile au fost doua dintre motivele care au stat la baza deciziei de participare la Angajatori de TOP Bucuresti. In plus, tematica workshop-urilor si  a conferintelor a reprezentat un criteriu important de care au tinut cont vizitatorii. Un alt punct de interes pentru profesionistii cu profil IT, l-a reprezentat conferinta tehnica „TechTalks” care a cuprins sesiuni din zona Java, prezentand noutati in materie de tehnologie, proiecte dezvoltate si studii de caz.

Va recomandam si:

Navigating the Future of Work: an interview with Marius Clapon, Head of IT Delivery @MassMutual Romania