Candidatii care lucreaza in strainatate pe contracte temporare raman asigurati in Romania - ARAMT

Asociaţia Română a Agenţilor de Muncă Temporară (ARAMT) a reunit, la începutul acestei săptămâni, profesioniştii din piaţa de muncă temporară în cadrul unui seminar care a dezbătut principalele reglementări ale detaşării angajaţilor români în ţari din Uniunea Europeană.

Seminarul, intitulat „Munca temporară în spațiul european. Formularul A1” a abordat detalii concrete privind modul de respectare şi implementare a procedurilor, documentelor şi prevederilor legislative din domeniu care au incidenţă asupra celor care activează ca agenţi de muncă temporară. Formularul A1 reprezintă un atestat privind legislaţia aplicabilă și el confirmă faptul că salariatul rămâne în continuare asigurat în cadrul sistemului de securitate socială al țării de origine, atunci când el este detaşat în străinătate sau când lucrează în mai multe ţări în acelaşi timp.

ARAMT rămâne fidelă misiunii de a sprijini dialogul dintre toți partenerii implicați – angajaţi, agenţi de muncă temporară, autorități, mediul de afaceri, asociații profesionale, patronate, sindicate, mediul academic - în vederea participării active la soluţionarea tuturor provocărilor din acest domeniu şi asigurării unei funcţionări optime a pieţei de muncă temporară.

Sorina Donisa, Preşedintele ARAMT

Printre temele abordate în cadrul seminarului ARAMT s-au mai regăsit: determinarea legislației aplicabile în cazul lucrătorilor migranți; domeniile de aplicare ale regulamentelor Comisiei Europene privind migraţia forţei de muncă; rolul inspecţiei muncii în ceea ce priveşte detaşarea lucrătorilor.

Asociația Română a Agenților de Muncă Temporară (ARAMT) este o organizație non-profit, înființată în luna iunie 2010. Fondată de cei mai mari jucători de pe piața serviciilor de resurse umane, ARAMT își propune setarea unor standarde de calitate ale industriei, sincronizate cu bunele practici la nivel european, flexibilizarea condițiilor de acces pe piața muncii și crearea de noi locuri de muncă.

Va recomandam si:

Navigating the Future of Work: an interview with Marius Clapon, Head of IT Delivery @MassMutual Romania