Contabil Senior

Angajator: VEO Worldwide Services
Domeniu:
  • Contabilitate Finante
  • Tip job: full-time
    Nivel job: 1 - 5 ani experienta
    Orase:
  • Iasi
  • Actualizat la: 10.12.2016
    Scurta descriere a companiei

    Veo WorldWide Services este o companie cu 9 ani de experiență, cu o creștere de 140% in ultimii 2 ani. Aproape 500 de colegi în 6 sedii din România, Republica Moldova și Polonia. Peste 20 de proiecte cu expunere internațională. Mediu multicultural și un zumzăit continuu în multe limbi străine: engleză, franceză, italiană, spaniolă, greacă, germană, rusă, turcă, sârbă, croată. Clienți din toate colțurile lumii.

    Suntem un furnizor de servicii de consultanţă Business to Business acoperind o gamă largă de domenii, iar specialiștii noștri în COMERŢ INTERNAȚIONAL și TRANSPORT, IT, FINANŢE și RESURSE UMANE fac din VEO o companie de profesioniști.
    Ce ne definește? PASIUNEA şi IMPLICAREA. Punem aceste ingrediente magice în tot ceea ce facem, iar acest lucru se reflectă nu numai în rezultatele noastre, ci mai ales în activitatea noastră zilnică.

    Ce îţi propunem ? Provocări, zi de zi! Provocarea de a te adapta unei companii care crește anual cu peste 80%, provocarea de a fi într-o permanentă competiție cu tine însuți, provocarea de a lua proiecte de la 0 și de a le da un sens!

    Îți încurajăm spiritul antreprenorial, creativitatea și ideile originale. Îți oferim posibilități de dezvoltare a carierei, training-uri la nivel internaţional care să te ajute să devii un profesionist din ce în ce mai bun, dar și sprijin personal, solidaritate în momentele dificile.

    Dacă îţi doreşti un angajament pe termen lung, iar provocările nu te sperie, ci sunt impulsul care te împinge spre birou zâmbind, te invităm să ne cunoaștem și să vorbim despre cariera ta!


    Cerinte

    Căutăm o persoană interesată să facă parte dintr-un proiect în plin proces de dezvoltare la nivel național și internațional.
    Dacă responsabilitatea, spiritul de inițiativă și entuziasmul te definesc, te așteptăm să faci parte dintr-o nouă echipă de succes în cadrul departamentului Financiar – Contabil, la sediul nostru din Iași!



     



    Pentru reușită în această misiune este nevoie de:
    -Studii superioare, în domeniul economic/contabilitate;
    -Minim 2 - 3 ani experientă de lucru relevantă în domeniul contabil;
    -Cunoștințe solide de contabilitate;
    -Cunoștințe de limbă franceză nivel mediu (minim B1);
    -Operare MS Office-nivel mediu;
    -Excelente abilități de analiză;
    -Capacitate de selecție, clasificare și interpretare a informațiilor;
    -Orientare spre indentificarea de soluții și capacitatea de a lucra în echipă;
    -Utilizarea programelor informatice de contabilitate (cunoașterea programului SAP reprezintă un avantaj).

    Responsabilitati

    Misiunile tale în calitate de Contabil Senior, vor fi: 
    -Gestionarea unui portofoliu de societăti;
    -Validarea plătilor;
    -Pregătirea închiderilor de lună: control de conturi (cheltuieli, venituri, terți), amortizare, reconcilieri interne, înregistrare prestări servicii, calcul provizioane;
    -Întocmirea declarațiilor de TVA;
    -Realizarea bilanțului anual precum și a situației juridice anuale

    Alte informatii

    Beneficii: 
    -Formare la nivelul companiei și internațional; 
    -Reale oportunități de dezvoltare a unei cariere într-un mediu profesionist, alături de o echipă dinamică și de succes; 
    -Pachet salarial atractiv.